-
Postat de: Stefan Dinu
-
Publicat in: Blog Pescuit
Trei rotative pentru un loc 2: Smith AR-S sub lupa
PRIMA INTALNIRE
In week-end-ul 21-22 septembrie 2013, pe Somesul Cald, in dreptul localitatii Ic Ponor am luat parte la prima editie a Cupei Ligii la Pastrav, concurs organizat sub egida Ligii Romane de Spinning. Desi au participat doar 13 concurenti, din care lipseau 4-5 nume importante ale competitiilor de spinning la pastrav, competitia a fost departe de una amicala si relaxata. Orgoliul fiecarui sportiv s-a activat la startul primei manse, iar lupta stransa a facut din acest concurs unul deosebit de dificil, disputarea trofeului facandu-se pana in ultima clipa.
Competitiile de acest gen sunt deosebit de complexe, capacitatea de adatare a pescarului la loc si conditii fiind cea mai importanta abilitate a concurentului si, bineinteles, naluca potrivita are o importanta vitala in rezultatul final. Este foate dificil sa spui ”Asta e naluca castigatoare !”, dar cand o anumita naluca este responsabila de 60-70% din capturi atunci poti spune ca ai gasit si folosit naluca ideala pentru acest concurs.
Cu cateva zile inaintea aceestui concurs am intrat in posesia catorva rotative SMITH AR-S, laudate si prezentate de colegii de club drept niste naluci senzationale si de nelipsit din trusa unui pescar serios de pastrav.
La o analiza atenta am realizat ca arata bine si, desi e greu de crezut, cuprind ceva inovatii fata de o rotativa obisnuita. Pe mine AR-S-urile m-au prins la prima vedere, intrebarea era daca prind si peste inafara de pescari. Concursul ce se apropia urma sa-mi confirme sau nu aceasta nelamurire. A fost printre putinele situatii in care am folosit intr-un concurs o naluca cu care nu am pescuit absolut niciodata.
3,2,1..START!
In prima mansa, datorita necunoasterii pistei de concurs, am ales la intamplare un stand unde apa se adancise datorita debitului crescut provocat de ploile ultimelor zile. Ma incanta si faptul ca erau zone unde suvoiul nu se mai vedea la suprafata si apa parea sa stagneze, pur si simplu.
Prima naluca aleasa pentru explorarea acestei zone a fost o rotativa PONTOON21 Ball Concept. Dupa cateva minute de lanseuri, in care activitatea a lipsit cu desavarsire, nu ma gandeam decat la ultimul concurs in care am pariat pe apa adanca si am pierdut. Asa ca am decis sa schimb standul cu apa adanca si sa abordez un stand cu apa mica si curgere rapida.
Desi rotativa de la PONTOON21 este exceptionala, nu este proiectata sa faca fata unor portiuni cu apa foarte rapida. Pentru genul acesta de ape este mult mai bine adaptata o rotativa de tip axat. Asa cum este SMITH AR-S. Prin urmare, schimb rotativa, lansez si un pastrav se ridica dintr-o bulboana..din pacate, rateaza atacul. La urmatorul lanseu, instinctul de rapitor il aduce pe foaia de arbitraj. Au urmat alti trei pastravi, plus doi scapati. Finalul primei manse ma plasa pe un excelent loc 1.
Ce a urmat? Trei clasari pe prima pozitie si alte doua locuri 2 pe mansa, iar la finalul concursului locul 2 in clasamentul general. Un rezultat fantastic pe care il datorez noilor mele naluci preferate pentru pastrav: SMITH AR-S.
RADIOGRAFIA UNEI ROTATIVE PERFECTE
Bineinteles ca si pentru mine rotativa a fost o naluca-scoala. Bineinteles ca ulterior am abandonat-o considerand-o prea facila de utilizat si foarte limitata.
Desi sunt constient ca gresesc, in competitiile de spinning de pe mal rotativa era optiunea numarul trei dupa gume si voblere. Eram constient ca e doar o idee preconceputa, dar asta este adevarul. Nu imi era strain ca rotativa este o naluca mult mai complexa decat pare la prima vedere si marii campioni stapanesc toate cele trei categorii de naluci in pescuitul pastravului. Interesant este ca rotativa este cea mai importanta. Cunoscand toate aceste aspecte, nu ma puteam abtine totusi sa desconsider rotativa.
Si totusi de ce este atat de fenomenala, dar mai ales de ce este asa de scumpa o rotativa SMITH AR-S?
SMITH este o companie japoneza de prima mana care are in portofoliu naluci care au decis campionate mondial ani de-a randul. Naluci precum Luna, Niakis, D Contact sau D Incite sunt atat de celebre incat exista modele care sunt imposibil de procurat. De oriunde si la orice pret.
Rotative AR-S sunt, ca orice naluca JDM de altfel, exceptional proiectate, realizate si finisate. Culorile cu eficienta dovedita in pescuitul pastravului, sistemul de activare a paletei la cea mai mica forta de tractiune si stabilitatea incredibila in curent sunt principalele argumente ale unei rotative perfecte. Greu de inteles, dar japonezii au reusit sa imbunatateasca rotativa, o naluca simpla, la prima vedere.
Primul lucru usor observabil la SMITH AR-S este faptul ca ochetul de prindere pe fir a fost inlocuit de un vartej de cea mai buna calitate, eliminand perucile si rasucirea firului. Personal, adaug rotativelor obisnuite un micro vartej, dar pun si un vartej agrafei de prindere de pe firul principal. Doar asa reusesc sa elimin rasucirea monofilamentului. Cu aceste rotative nu mai este necesar. Am pescuit fara nicio problema cu firul direct legat de rotativa, lucru pe ca nu l-am facut absolut niciodata pana acum.
Cea de-a doua imbunatatire, mai greu observabila, dar mult mai importanta, este asezarea excentica a lestului pe tija nalucii. Acest lucru confera nalucii o stabilitate mult mai mare chiar si in cele mai rapide si involburate ape si chiar atunci cand este recuperata in amonte. Acesta este principalul motiv pentru care rotativa se activeaza atat de usor si nu rasuceste monofilamentul.
TEHNICA SECRETA
Folosesc o lanseta custom, realizata pe un black T-RUSSELL de la MATAGI. Lanseta este una foarte rapida si imi permite o lupta de la egal la egal cu pastravii deosebit de puternici care folosesc curentul apei in avantajul lor. Insa fortei incredibile a pastravului se adauga lipsa barbetei carligului (punct esential in competitiile de spinning de pe mal), ceea ce duce la o rata enorma de pesti pierduti cand folosesti lansete ultra rapide. Acest neajuns este insa compensat de inserarea in ultimul sfert al blankului lansetei a unui black-thor care adauga un plus de elasticitate si creste semnificativ rata capturilor. Folosesc un monofilament relativ subtire de 0,13 mm de culoare galben-fluo (un alt plus adus elasticitatii ansamblului) si o mulineta SHIMANO TWINPOWER Mg 1000S.
Surpinzator este ca am folosit cu succes SMITH AR-S atat pe ape lente, cat si pe ape foarte repezi. Secretul succesului l-a reprezentat utilizarea, in schimburi, a trei rotative diferite coloristic: neagra cu corp negru, argintie cu corp rosu si aurie cu corp galben. Cand o rotativa nu mai dadea rezultate, o schimbam. De obicei, la primul lanseu aveam o captura sau cel putin un atac. Este un lucru observat de ceva vreme: o naluca induce un factor de inhibare pastravilor aflati in zona, inhibare care dispare la prezentarea unei naluci noi.
Un alt lucru ce trebuie mentionat este faptul ca in marea majoritate a cazurilor am abordat locurile recuperand naluca in amonte, lucru imposibil de realizat cu alta rotativa.
Acestea sunt micile secretele care au dus la clasarea, alaturi de colegii mei de club Cristi RIZEA si Lucian CONSTANTIN, pe podiumul ultimei competii de spinning de pescuit pastrav de pe mal a acestui an: Cupa Ligii la Pastrav.
Va doresc prohibitie usoara si astept, ca si voi, concursurile anului 2014. Ne vedem acolo!