Sonarul din cutia cu naluci

Sonarul din cutia cu naluci

 

Dupa multi ani de spinning dulapul meu cu echipamente de pescuit il depaseste lejer pe cel cu haine....al sotiei :) si orice iesire, oricat de scurta, este un adevarat calvar. Am tendinta sa iau cu mine tot ce imi pica in raza vizuala, 1-2-3 lansete (plec la salau, dar daca vreau sa dau si la biban? poate ma opresc pe drum la o stiuca), o geanta de bibi, una de salau, 2 cutii de stiuca...si uite asa am ajuns ca la stationar...fac doua drumuri pana la masina si umplu portbagajul. In realitate, folosesc la o partida 8-10 naluci si o singura lanseta...

Deoarece pescuiesc la biban doar cand salaul nu este de gasit, am fost provocat sa imi reduc trusa de biban la doua cutiute, una pentru gume si jig-uri si una pentru reactive. In pescuitul bibanului folosesc preponderent naluci suple, diferite silicoane de la diferiti producatori. Insa, imi tin cu mine intotdeauna o trusa mica de reactive, alternarea celor doua imi ofera informatii despre comportamentul si locatia bibanilor atunci cand nu se hranesc hiperactiv. Despre aceasta trusa vorbim acum.

 

 

Daca nu avem un sonar pe care sa il putem folosi de pe mal, localizarea bibanilor se poate face pescuind. Nalucile reactive au rolul principal in localizarea bancurilor de biban. Deoarece le pescuim cu o viteza superioara nalucilor suple, acestea, ne permit sa acoperim o suprafata de apa mult mai mare si exploram zone de interes inainte de a incepe jiggingul.

Sunt 3 grupe mari de naluci reactive pe care le folosesc la localizarea bancurilor de bibani.

Cicada: pentru aplicatii pe apa adanca: Printre cele mai versatile naluci din lume, cicadele sunt eficiente in pescuitul tuturor speciilor de rapitori din apele noastre. In localizare bibanilor folosesc cicade de 3-5 cm si 4-10g. Corpul compact si greu permite lansarea lor la distante mari si ne ajuta sa exploram apele adanci. Prin constructie cicada evolueaza corect la aproape orice adancime.

Tehnica de recuperare: Cicada permite o recuperare constanta, recuperari cu pompaje sau in stil de jigging. Lasa cicada sa coboare pe substrat si incepi sa te joci cu ea in orice stil doresti, vei sti cand cicada lucreaza datorita vibratiilor puternice.

Cicadele preferate: Strike Pro Astro Vibe 4.5cm 9.6g 097OBE S

 

 

Rotativa. Pentru aplicatii pe apa mica: In zonele cu apa mica folosesc rotative cu palete mici si gramaj variat. Prefer rotativele cu lestaj superior, care sa imi permita sa lansez departe si in acelasi timp sa le pot controla mai usor. Sunt momente cand bibanul nu mai raspunde la nalucile suple, insa raspunde foarte bine daca pui o rotativa.

Tehnica de recuperare este relativ simpla, las rotativa sa se scufunde la adancimea dorita si incep recuperarea. Se poate pescui atat cu recuperare constanta, cat si cu pompaje usoare din varf. O recomandare ar fi ca, atunci cand recuperezi constant, sa ridici si sa cobori incet varful lansetei pentru a ii imprima miscarea unui pestisor care se misca atat pe orizontala, cat si pe verticala. 

Rotativa preferata: Smith Niakis si Smith AR-S 3.5g 21 

 

 

Tail spinners: Apa medie - O naluca hibrid, compusa dintr-un corp tare si o paleta metalica similara celei de rotativa. Cele mai multe astfel de naluci au corpul turnat din metal si se preteaza mai mult pentru explorarea apelor adanci. Eu prefer insa un tailspinner cu un corp din plastic, care sa imi permita sa tin naluca la orice adancime doresc. Duo Realis Spin este o astfel de naluca, in varianta de 5 si 7 gr se potriveste perfect pentru apele si bibanii din Romania.

Tehnica de recuperare: Tail spinners se recupereaza de obicei constant, cu usoare variatii de viteza insa de multe ori am surprins bibani care urmaresc fara sa atace si am jiguit efectiv naluca, chiar daca nu mai lucreaza ca un tail spinner, produce vibratii agresive care declanseaza atacul.

DUO Realis Spin 3cm 5g CDA3058 Prism Gill

Odata identificata zona cu bibani incepem selectia lor cu ajutorul nalucilor suple. Sute de producatori au adus in piata mii de gume de biban si e aproape imposibil sa spunem care prind si care nu, insa daca ati pescuit pana acum cu Westin Shad Teez si v-a placut, va spun ca de curand a iesit si varianta de 5 cm :)...doar atat! Shad Teez de 5 cm.