-
Postat de: Viorel Preda
-
Publicat in: Blog Pescuit
-
Tags: pescuit la clean , GAD Chaser , mulineta , Shimano , naluci , voblere ,
Pescuit la clean pe canicula
La sfarsitul lunii iulie, m-am hotarat sa profit de racoarea diminetii si sa imi incerc norocul la o partida de clean. Cum prognoza anunta canicula pentru urmatoarele doua saptamani, nu mai aveam incotro si trebuia sa-mi fac curaj, macar pentru primele 3-4 ore ale diminetii.
Pescuitul cleanului ma atrage in mod deosebit pentru dificultatea lui. Cleanul este descris frecvent ca fiind pestele cu 'ochi pe fiecare solz' si pescarii care au incercat sa abordeze altfel decat cu precautie maxima acest peste, rareori au avut rezultate. Pentru cei care nu s-au intalnit cu cleni pana cum, va spun ca este un ciprinid, cu solzi mari, inotatoare colorate in rosu sau portocaliu si are un regim de hrana omnivor. In perioada calda, se hraneste in pelicula apei cu insecte sau cu orice altceva ajunge in mod oportun pe suprafata apei, de aici si o parte din spectaculozitate pescuitului la clean.
Eu am pescuit pe un rau din preajma Bucurestiului, frecventat de pescarii care cauta acest peste. Este o zona buna pentru ca pe cursul raului te intalnesti cu copaci scufundati, crengi aplecate peste apa, zone cu mal inalt, mici golfuri, tufe de plante iubitoare de apa si zone cu papura - toate acestea sunt ideale pentru explorat cu speranta de a provoca atacurile clenilor.
Echipamentul de spinning pentru clean este usor (Ultra Light), asemanator cu cel pentru biban. Eu folosesc o lanseta Pontoon 21 GAD Chaser cu putere de aruncare de la 1.7 pana la 7g. Mulineta este un Shimano Stradic 1000, iar ca fir monofilament folosesc Tubertini UD-1 de 0.14mm de culoare galben fluo. Culoarea firului este importanta pentru controlul mai bun al nalucii.
In trusa de naluci am diferite tipuri, de la gume pana la voblere mici. Cel mai important aspect, remarcat pe propria piele in partidele anterioare de pescuit la clean, este ca naluca trebuie sa evolueze impecabil. Fiind un peste cu vedere excelenta, iubitor de apa limpede, extrem de suspicios, naluca dedicata cleanului trebuie sa imprime o atractie naturala prin evolutie si aspect. Cu toate ca se intampla deseori ca in partidele de pescuit la clean sa pierd naluci din dorinta de a lansa in zone dificile, incerc totusi sa nu fac compromisuri la calitatea lor.
Incercati sa pastrati echipamentul cat mai compact si usor pentru mobilitate maxima. Daca veti pescui de pe mal, veti fi nevoiti sa va strecurati de multe ori prin vegetatia de pe malul apei sau sa coborati maluri dificile. Pescuitul cleanului de pe mal este considerat ca fiind foarte dinamic, insa nu uitati cat de repede se sperie acest peste!
Primul clean al partidei a venit dupa primele doua lanseuri: micut, pe la 200 g, dar mare in sufletul meu care spera la o partida frumoasa. Peste scurt timp vine si al doilea, cam de doua ori mai mare decat primul. Din pacate, o ora mai tarziu, alti cleni nu mai aparusera. Zona de pescuit parea ideala, cu o multime de agataturi, insa prin ochelarii polarizanti nu se vedea niciun clean la suprafata. Simteam ca sunt acolo, dar cel mai probabil erau retrasi de la suprafata undeva mai spre adancime.
Am incercat sa pescuiesc si pe gume, am avut ceva atacuri, dar concret am reusit sa prind doar doi cleni mici. Soarele incepea deja sa arda, era in jur de ora 10:00 si nu mai aveam prea mult timp la dispozitie. Am zis sa imi incerc norocul cu voblere mici, de tip crank, care reusesc sa coboare la adancime pe recuperare. Dupa doua voblere agatate, am reusit sa prind un clean frumos, spre kilogram. Am continuat sa schimb diferite modele si culori, ajungand la modelul GEM de la Pontoon21.
GEM este un vobler lucrat manual, din balsa, cu un aspect retro. Modelul pe care il aveam eu era tip floating, de 3.4cm si 1.8g, cu actiune shallow runner pana la jumatate de metru adancime. Mi-l cumparasem pentru ca auzisem din surse diferite ca ar fi un adevarat campion al nalucilor pentru clean. Eu am ales dintre toate culorile varianta 552 (cap cu folie aurie, spate negru, burta alb galbuie si flancuri cu model negru), cu toate ca mai sunt destule alte culori care par interesante.
In urmatoarea ora am prins cinci cleni, cam la fel de multe ca in tot restul partidei. Atacurile erau ferme, iar dimensiunea clenilor peste medie. Concluzia? Cu toate ca marketingul in pescuit este foarte puternic in ziua de astazi si se intampla frecvent ca un produs prezentat ca fiind excelent sa fie cel mult mediocru, Pontoon21 GEM se achita de datorie cu onoare. In conditiile in care apa era deja foarte calda si apatia clenilor incepuse sa se instaureze, a provocat atacuri hotarate. Odata cu clenii, a reusit sa ma prinda si pe mine.