Nu ai AR-S? Atunci te-ai ARS!
Pentru mine, unul dintre cele mai frumoase si spectaculoase stiluri de pescuit, il reprezinta pescuitul cleanului pe lacurile de munte. Aici isi aduc contributia atat pestii, stilul de pescuit, cat si frumusetea incontestabila a naturii.
Multi pescari prefera la acest tip de pescuit voblerele de mici dimensiuni, in general, cele mai folosite fiind cele sinking, cu actiune deep diver, avand dimensiuni cuprinse intre 2 si 5 cm. Abordarea cu aceste naluci este oarecum logica avand in vedere faptul ca majoritatea malurilor sunt foarte abrupte, iar interesul nostru este de a cobora naluca foarte repede in apropierea substratului. Dar cum abordez promontoriile si lateralele acestora? Platourile care continua mult sub apa? Sau de multe ori atunci cand sunt in pana de idei si parca niciun vobler nu-mi da rezultat?
Cu rotativa...
Pescuitul la rotativa il vedeam potrivit pentru ape curgatoare, gandindu-ma ca in lacurile de munte este destul de dificil sa o porti in profunzimea apei. Asta se datora, probabil, lipsei mele de experienta in a alege rotativa potrivita. Preconceptiile mi-au fost spulberate odata cu gasirea unui model ce se preteaza fantastic de bine acestui stil de pescuit - Smith AR-S. Despre aceasta rotativa s-au tot scris articole si foarte multe review-uri, toate confirmand calitatea lor incontestabila.
Este un model folosit in special de pescarii de pastrav pe ape curgatore, fiind extrem de stabila in curenti datorita lestului excentric, intra rapid in rotatie, imediat ce se incepe recuperarea, iar faptul ca are un vartej integrat in axul central face ca rotirea firului si producerea neplacutelor peruci sa dispara.
Diferenta fata de pescarii de pastrav ce folosesc modelele de 1,5 si 2,1 grame este ca eu am ales varianta de 3,5 g. Aceasta, clar va cobori mai jos decat cele lestate usor. Este un aspect foarte important acela de a prezenta rotativa in paliere adanci ale apei.
Mereu am in barca o lanseta ce o folosesc strict pentru rotativa, deoarece aceasta este nelipsita in toate partidele de clean. Am avut momente din zi in care a fost singura naluca ce a prins peste. De multe ori poate fi arma nr. 1 in malurile cu apa tulbure ce au fost batute de vant. Vibratia puternica a unei rotative, in apa cu grad mic de vizibilitate, va fi mult mai atractiva decat cea a unui vobler. Nu contest calitatile altor rotative, poate la fel de bune, dar pentru mine aceasta e singura pe care o folosesc, repet, pe lacuri de munte. Un alt lucru esential este sa gasesc culoarea optima a paletei, in functie de luminozitate sau de turbiditatea apei. Aici parerile sunt impartite asa ca nu o sa comentez acest aspect.
Cred ca oricarui pescar de clean care se respecta ar trebui sa nu-i lipseasca din trusa aceasta naluca. Isi va da seama rapid ca vor fi momente in care va face diferenta intr-o partida de pescuit.
Asadar, fie ca pescuiesti de placere, fie ca pescuiesti in competitii avand ca peste tinta cleanul, este obligatoriu sa ai AR-S, altfel.... te-ai ARS!