DUO  Tetra Works Kurakura

DUO Tetra Works Kurakura

Un 'new entry' pe piata voblerelor este si unul care a atras din prima atentia. Poarta semnatura companiei japoneze Duo International si este un micro vobler de tip crankbait numit Tetra Works Kurakura. Initial, a fost conceput pentru a satisface dorintele pescarilor japonezi de a prinde pesti marini de mici dimensiuni (de exemplu, guvizi), care mai apoi sa fie folositi drept momeala pentru trofeele mari, dar succesul sau a atras si pescarii de apa dulce si, astfel, a ajuns rapid favoritul celor impatimiti de pescuitul ultralight.

Kurakura este tipul de vobler versatil, ce poate fi pescuit cu diferite tehnici, iar efectul maxim il are atunci cand este recuperat lent. O alta caracteristica importanta in dreptul lui Kurakura este legatura carligelor debarbetate cu corpul sau. Fiind conceput pentru pescuitul in estuarele marine, acolo unde obstacolele sunt numeroase, cei de la Duo au ales ca legatura carligului de vobler sa fie facuta cu fibra sintetica din kevlar si astfel s-a redus contactul cu agataturile. Daca mai punem in calcul ca, datorita formei carligului, varful lui sta mereu in sus atunci putem spune ca pescarii au scapat de o grija in plus. Kurakura va fi aproape imun la agataturi, iar pescarii vor putea sa exploreze si zonele care pana acum erau practic inaccesibile. Pe langa paleta larga de culori folosita pentru Tetra Works Kurakura, culoarea rosie a fibrei de kevlar (ca si a carligelor) este o alta atractie vizuala pentru rapitori.


Acest micro crank are o construcție perfectă, tipic japoneza, este calculat in cele mai mici detalii si va fi de acum incolo jucaria pescarilor nostri de ultralight ce au in vizor bibanii, clenii, pastravii in bazine pentru 'trout area' si chiar salaii.
Tetra Works Kurakura are dimensiunea de 3 cm, o greutate de 2.5 grame, este de tip slow floating si poate fi recuperat pana la o adancime de 2 metri daca folositi fir textil subtire (#0.6 / 6 lb). Este realizat pentru a putea fi folosit atat in apele limpezi, cat si in cele tulburi datorita celor 15 palete coloristice superbe ce insumeaza intreg spectrul color tipic pentru rapitori.