Prima partida a anului anunta un grup de pescari nebuni ce urmau sa umple strazile si cotloanele care marginesc batrana Tamisa. Ora de plecare era neprietenoasa avand in vedere ca trebuia sa ne strangem din toate colturile Londrei, insa pasiunea nebuna si dorinta prea mare de a prinde primul peste in noul an se opunea cu succes tuturor celorlalte neajunsuri. La 5:05 se anunta primul autobuz cu destinatia Oxford. Catalin si Bogdan ma asteptau nerabdatori inca de pe la 4:30 cu cafelele fierbinti si cu cagulele trase pe fata. Aratam toti de parca urma sa dam o spargere. Autobuzul face aproximativ o ora si jumatate pana in Oxford, asa ca am avut timp sa ne prezentam trusele si nalucile norocoase. Aveam fiecare cate o gentuta mica cu cateva naluci hard si soft, o mana de jiguri si multa speranta. Ajunsi la destinatie, descoperim cu stupoare ca nivelul Tamisei este crescut, iar apa foarte tulbure. Inca era noapte asa ca am avut timp sa ne organizam lansetele si sa pornim la drum spre primul loc planificat de a fi atacat in expeditia noastra. Era frig, gheata pe jos, nu vedeam nimic, insa nu aveam incotro si trebuia sa asteptam primele semne ale zilei pentru a ne lamuri mai bine si a vedea ce e de facut. Incercam totusi sa ne obisnuim cu ideea ca nu vom aveam nici o sansa se pescuim in apa care parea a fi mai apropiata de o mocirla decat de o apa in care ne-am fi dorit sa pescuim. Mergand pe malul raului am vazut si salvarea noastra: un canal artificial care se desfasura oarecum paralel cu raul si unde apa era mult mai limpede si mai promitatoare. Acest canal venea insa cu o alta problema. Barcile locuibile, foarte populare in Regatul Unit, erau intr-o continua vanzoleala pe aici facand necesar ca lanseurile noastre sa fie facute la punct fix si deseori riscante. Era clar ca acest gen de pescuit nu putea da un randament prea bun atata timp cat noi ne concentram mai mult pe lanseu si recuperarea nalucii in siguranta decat pe animarea ei. Intr-un moment de inspiratie mi-am zis sa incerc sa pescuiesc la dropshot. Pescuitul prin aceasta tehnica pare simplu la prima vedere, insa este necesara multa rabdare si miscari precise de mare finete pentru a atrage rapitorii. Pescuitul cu montura dropshot este recomandat pentru locurile cu apa ceva mai adanca si unde avem nevoie ca naluca sa fie jucata cu precadere intr-o anumita zona sau palier de adancime a apei. Chiar daca se foloseste de obicei in pescuitul pe verticala, montura s-a dovedit a fi eficienta si prin recuperari liniare, extrem de lente, cu pauze scurte. In functie de adancimea apei poti regla unde sa evolueze naluca prinsa de carlig prin simpla mutare a lestului de-a lungul inaintasului de fluorocarbon. Eu am folosit plumbii de dropshot de la Fox Rage, cu o forma aerodinamica care permite lanseuri lungi si precise si sunt prevazuti cu un ochet special pentru fixarea ferma a plumbului la capatul firului. Foarte important de mentionat este ca acesti plumbi, folositi corect, sunt foarte 'fish friendly' pentru ca in caz de agatare se pierd din montura, eliberand naluca sau pestele daca acesta a rupt in timpul drilului. Montura dropshot permite pescarului sa exploreze o multime de agataturi si structuri, locuri preferate de rapitori pentru adapost sau ca loc de camuflare pentru ambuscade.  Pe raurile precum Tamisa, zonele care se preteaza tehnicii dropshot sunt podurile de piatra, ecluzele, tufisurile dense, ambarcatiunile, pomii scufundati, portiunile involburate de la baza cascadelor, zonele de trecere intre rau si numeroasele canale care se ramifica din el etc. Perimetrul barcilor locuite a fost locul cel mai productiv in acea zi datorita caldurii emanate prin chila, cat si din cauza hranei provenite din aceste apartamente plutitoare sub forma de resturi. O naluca soft cu care am prins bine a fost Rage Micro Fry Warrior de 4cm, culoare Lemon Tiger. Are o coada lunga cu paleta supradimensionata care provoaca vibratii la cele mai fine miscari imprimate de pescar Partida decurgea intr-un ritm destul de amortit, iar intr-un moment de rascruce in care ne gandeam ca ar fi momentul sa punem capat expeditiei, soarele si-a facut aparitia aducand optimismul in sufletele noastre. Am continuat sa pescuim si in scurt timp bibanii au inceput sa fie mai hotarati in atacuri si sa atace mai des. Se impunea trecerea pe sistemul clasic de pescuit cu jig, cu recuperari lenta si joc in dinti de ferastrau. Frecventa atacurilor ne-a permis sa incerca sa selectam cumva bibanii pentru a ajunge la exemplarele mai mari. Folosisem cu succes in partidele anterioare gumele Awaruna de la Pontoon 21, cu dimensiuni intre 5 cm sau 7 cm. Coada mare si abdomenul cu striatii produc vibratii care scot din minti bibanii si stiucile, iar in timpul partidelor din tara am prins bine salau. Bibanii i-am descoperit stand aproape lipiti de structuri, in anafore sau in zona pragurilor, iar de aici partida a decurs cum nu se putea mai bine pentru noi. In cele doua ore de lumina ramase am reusit sa prind trei bibani foarte frumosi si o stiuca, care din fericire pentru mine a fost intepata in coltul gurii, permitandu-mi astfel sa o aduc ridic pe malul inalt fara probleme. O zi de ianuarie rece, in care am avut parte de o partida de pescuit apatica in prima parte a zilei fiind nevoiti  sa improvizam si sa ne adaptam din punct de vedere tehnic, a fost salvata minunat spre sfarsit prin aparitia soarelui de dupa norii care definesc insula Angliei. Dropshot-ul a fost tehnica salvatoare ce mi-a sustinut moralul intr-un moment in care totul parea mort, iar mai apoi jiggingul usor pe fundul apei a scos bibanii burtosi din locurile de panda. Street fishing-ul este stilul de pescuit pe care il practic cel mai des de cand am ajuns in Londra si mi-e tare greu sa nu ma gandesc cat de popular ar fi in Romania daca Dambovita si lacurile publice ar avea mai mult peste. Poate peste ceva ani ne vom bucura cu adevarat si acasa de acest stil de pescuit extrem de dinamic si special prin modul in care se desfasoara.