-
Postat de: Cristian Pindichi
-
Publicat in: Pescuit la rapitori
-
Tags: RTB FORTEZZA 702MH , lip gripul RTB , ,
Danube Delta Predator Challenge - Cupa LIGII LRS
Un eveniment deosebit s-a incheiat: Danube Delta Predator Challenge - Cupa LIGII LRS. Desfasurat in perioada 24-26 septembrie 2020, in Delta Dunarii - Zona Crisan, concursul a fost o premiera din mai multe puncte de vedere, pe care le vom analiza pe scurt in cele ce urmeaza.
Locatia si zona de concurs.
Centrul si gazda evenimentului a fost Lebada Luxury Resort&Spa, practic, cea mai noua si cea mai luxoasa locatie existenta in Delta Dunarii; un resort ultra modern de 5 stele, cu servicii de mare calitate si cu infrastructura ce permite desfasurarea si organizarea unor astfel de evenimente.
Pe langa aceste elemente mentionez in mod special capacitatea si conditiile de acostare ca fiind excelente. Suficient de incapatoare - Marina Lebada, pune la dispozitie si prize de curent pentru fiecare ponton in parte, iar gradul de siguranta nici nu poate fi adus in discutie (4 zile au stat in barca toate sculele, lansetele, cutiile, etc...fara nici o grija)
Zona de concurs a fost un cerc, cu raza de 25 km in jurul localitatii Crisan. Suficient de mare cat sa ofere sanse egale tuturor participantilor si darnica in locuri de pescuit specifice fiecarei specii in parte.
Specii punctabile, regulament si arbitraj
La acest concurs s-a punctat cu cei mai mari 10 pesti prinsi pe parcursul a doua manse din speciile salau (minim 40 cm), stiuca (minim 40 cm), avat (minim 30 cm), biban (minim 20 cm). Fapt inedit si element determinant in alegerea strategiei de concurs, au fost bonusurile de specie. Mai exact, dupa indeplinirea baremului de 10 pesti punctabili prinsi, fiecare echipa a primit un bonus de 100 puncte (100 cm) pentru fiecare specie prinsa.
Noutatea absoluta a acestui concurs a fost sistemul de arbitraj sau mai bine zis de auto-arbitraj: aplicatia Predator Challenge!! Un mare pas inainte, poate cel mai important in economia concursurilor de pescuit la rapitor. Astfel, dupa descarcarea aplicatiei din platformele aferente sistemelor de operare (Android sau iOS), fiecare echipa a primit datele de logare. In momentul in care se prindea un peste, acesta era pus pe jghebul de masurare primit de la organizator (jgheab ce avea un element specific fiecarei manse/echipe stabilit prin tragere la sorti) si fotografiat din aplicatie. Pasul imediat urmator - trimiterea in sistem a pozei cu pestele si doua elemente: specia si marimea. Aceste informatii erau incarcate in sistem ...si gata!
Care sunt avantajele acestui sistem:
- pestele este eliberat imediat dupa masuratoare in cele mai bune conditii
- clasamentul se realizeaza in timp real din aplicatie eliminandu-se astfel timpii indelungati de introducere manuala a datelor intr-un programel care genera clasamentul final
- concurentii nu mai sunt obligati sa paraseasca locul de pescuit pentru a masura capturile si/sau a salva viata unui peste capturat
- concurentii pot pescui pana la ora de final a mansei, nefiind necesara prezenta la ora de final la punctul de start sosire. Practic, creste considerabil timpul alocat efectiv pescuitului.
Ar fi si cateva chestiuni negative (lipsa de semnal sau comportamentul imoral al unor concurenti), dar, la modul general, aceasta aplicatie este un mare plus adus fenomenului.
Echipele noastre si strategia de concurs
APS Tomis a fost reprezentata la acest concurs de doua echipe: subsemnatul impreuna cu Alexandru Leolea si Andrei Raduly-Razvan Dragan. Nu voi incepe cu rezultatul final, ci cu modul in care ambele echipe au gandit si au „jucat" acest concurs. In prima zi am incercat si am si reusit sa prindem 10 pesti. Doar ca, desi ne stabilisem strategia de a puncta cu trei specii (salau, avat, biban), urmand ca a doua zi s-o dedicam stiucii, inspiratia si norocul au facut sa prindem si stiuca in prima zi.
Andrei si Razvan au mers pe strategia de a puncta in prima zi cu toate speciile, urmand a imbunatati marimea pestilor a doua zi. Astfel, ambele noastre echipe s-au pozitionat excelent dupa prima mansa....locurile 2 si respectiv 6.
Mansa a doua a fost foarte dificila, echipele aflate in spatele nostru in clasament au punctat foarte bine, in special cu avat. Desi startul a fost promitator (salau 57 cm si 55 cm, avat 53 cm) si in mansa a doua am reusit sa ne imbunatatim rezultatul cu 42 puncte (cm), acestea nu au fost suficiente pentru a accesa podiumul. In cealalta barca, Andrei si Razvan, la adapostul celor 10 pesti si 4 specii punctate in prima zi au schimbat abordarea, petrecand mai toata manasa a doua pe un singur loc, pe care in antrenament au prins avati mari si multi. Din pacate, locul nu a mai fost atat de darnic, desi au muncit din greu.
Rezultat final: Cristi - Alex, locul 6 si Andrei cu Razvan locul 12. Pozitii foarte bune totusi, avand in vedere valoarea si numarul echipelor participante - nu mai putin de 93!
Cum si cu ce am pescuit?
Daca ar fi sa fac o ierarhie a lucruilor care conteaza cu adevarat intr-o partida de pescuit, fie ea de relaxare sau intr-o competitie, as pune echipamentul pe locul al treilea. Totusi, el conteaza foarte mult!
Alegerea nalucilor, alegerea ansamblului lanseta-fir-mulineta, alegerea accesoriilor fac parte dintr-un proces care de multe ori poate fi determinant in succesul partidei. Ca niciodata in trecut, in acest concurs am pescuit cu doua tipuri de naluci si cu trei lansete. Am pescuit dedicat dupa avat exclusiv cu nalucile Helic de la Berti Hand Made Lures. Se lanseaza perfect, sunt super eficiente, prind si avati mari, si nu in ultimul rand, sunt foarte accesibile la pret. Dupa stiuca, biban si salau am pescuit doar cu naluci soft, in special cu modelele Spixi si Limax de la Snails Soft Baits In antrenament, pescuind dupa salau cu Limax 10,5cm, am reusit capturarea unui exemplar foarte frumos de avat care a masurat 60 cm.
Lansetele folosite la avat si stiuca: doua lansete custom, un Team Daiwa modificat de A SAVA CUSTOM si un Point Blank 701MLF montat de Octavian Torescu. La salau, cred ca nu se mai pune problema, asa cum am afirmat si cu alte ocazii, RTB FORTEZZA 702MH (10.5 - 28gr) BAITCAST Pentru pasionatii stilului baitcasting la salau, in special pe ape curgatoare medii si mari, aceasta lanseta este un „must-have".
De mare folos, alaturi de minciogul special, ne-a fost si lip gripul RTB. Este un lip grip cu cap rotativ, clestii se inchid rapid si sigur, iar greutatea este foarte scazuta datorita materialului din care este facut, aluminiu. Manerul este acoperit cu cauciuc pentru aderenta maxima si se livreaza cu snur elastic de prindere pentru securizare.
Concluzii:
Desi pot parea subiectiv, avand in vedere pozitia ocupata, afirm cu toata responsabilitate ca a fost cel mai reusit concurs la care am participat vreodata, in cei 4 ani de cand cochetez cu acesta activitate.
Atmosfera a fost placuta, fara situatii conflictuale, fara contestatii, fara suspiciuni. Aplicatia a functionat in majoritatea cazurilor, foarte bine (mici probleme cauzate din lipsa de semnal GSM, dar care au fost rezolvate). Nu am auzit de vreun incident pe apa, premiile au fost foarte consistente, calitatea serviciilor de cazare si masa oferite de Lebada Luxuey Resort& Spa a fost fabuloasa.
Printre ceilalti sponsori, carora le multumim, competitia a fost sustinuta si de magazinul Big Fish, prin brandul RTB Refuse To Blank, care a oferit 10 vouchere de cumparaturi in valoarea de 100 euro fiecare.
Cu siguranta, daca se va mai organiza voi mai participa, lucru pe care va invit sa-l faceti si voi. Pana atunci insa nu uitati: pescuiti responsabil, oriunde ati face-o!