Add-It Spinnerbait Propeller – pentru un spinnerbait propriu
Printre noutatiile propuse pentru toamna aceasta de catre danezii de la Westin se numara si Add-It Spinnerbait Propeller, un accesoriu care va ofera posibilitatea sa imbunatatiti anumite naluci si sa le oferiti un plus de atractivitate.
Add-It Spinnerbait Propeller, este un angrenaj ce se poate atasa unei naluci hard sau soft si este realizat dintr-o sarma rezistenta din otel inoxidabil, un pic elastica, formatul fiind asemanator cu cel al unui spinnerbait. Partea interesanta o constituie cele doua elice construite dintr-un plastic semi-soft, ce ofera turbulente de o alta intensitate decat cele aflate pe alte naluci. Si partea interesanta este ca, in timpul recuperarii, o elice se invarte in directia acelor de ceas, iar cealalta, in directia inversa. Astfel, cu rotatii in doua directii diferite, turbulenta creata in apa este cu adevarat spectaculoasa.
Mai mult, constructia elicei are un design unic, iar rotatiile celor doua elice fac ca naluca sa fie mentinuta pe o directie liniara. Add-It Spinnerbait Propeller se ataseaza simplu unui naluci hard ce are ochetul in partea din fata, iar unei naluci soft, sistemul de prindere se face cu ajutorul unui surub. In ambele cazuri, veti avea ca produs finit un spinnerbait ceva mai neobisnuit, dar care va avea mai mult ca sigur un efect asupra rapitorilor. Trei bile protejeaza cele doua elice, dintre care una este fixata, iar cealalta ofera un mic joc in fata si in spate.
Producatorul recomanda ca aceasta naluca creata de voi sa fie recuperata incet in ape reci, iar in apele calde viteza sa fie rapida. In ambele variante, angrenajul va face ca naluca sa se miste natural la orice viteza de recuperare. Westin ofera momentan acest sistem cu elice in trei culori diferite - orange fluo, alb si verde chartreuse si intr-o singura dimensiune.
Magazinul Big Fish este distribuitor oficial in Romania pentru produsele Westin AICI